În perioada 1848 - 1857 clasa boierească şi-a încetat practic existenţa social- politică privilegiată. Din anul 1858, boierii rămân doar moşieri, pierzându-şi rangurile şi privilegiile. Pentru a intra în noul regim, elita şi-a părăsit hainele vechi renunţând la titluri şi orgolii în favoarea noii societăţi moderne.

 

Începând cu anul 1849 procesul de disoluţie al boierimii se accelerează. La acest fenomen contribuind şi ruinarea unora dintre boieri, care sunt incapabili de a se adapta noilor vremi, să transforme modul de exploatare a pământului pentru a rezista noilor structuri economice şi asaltului altei clase mai puternice, care îi acaparează proprietăţile, îi uzurpă privilegiile şi avantajele politice în doar câteva decenii.

 

La sărăcirea boierilor contribuie şi modul lor de viaţă nemăsurat în cheltuieli, în lux şi petreceri. O încercare de a-şi plasa banii în mod mai avantajos face şi d-na. Balş, aceasta scrie fiilor ei Constantin şi George, în anul 1847 cerându-le să-şi dea acordul pentru a–şi vinde moşiile din Basarabia. La 12 iunie 1847 scrie prima oară lui Constantin anunţându-l că a găsit un preţ avantajos pentru moşii. Aceasta îl roagă să-i trimită o declaraţie de renunţare la dreptul de răscumparare. La 13 iunie scrie celor doi „sper ca îmi veţi facilita intenţia în această privinţă arătând cumpărătorilor o declaraţie că  renunţaţi la dreptul din naştere” (Arhivele Naţionale Istorice Centrale, ds. 7, fila 2).  D-na. Balş se justifică pentru vânzarea moşiilor afirmând că doreşte să-şi mărească veniturile. Din situaţia cheltuielilor casei banului M. Ghica pe anul 1853 rezultă că avea probleme financiare. În urma cheltuielilor din 1853 avea de plătit 69.054 galbeni, însă nu a reuşit să plătească decât 20.115 galbeni, restul de bani rămânând datorii pe anul 1854, în total având de plătit în anul 1854: 52.524 galbeni (adăugându-se şi dobânzile), fără să se mai pună la scocoteală cheltuielile pe care le mai face şi în anul următor. Iată şi unele dintre cheltuielile făcute în anul 1853: către Eforia Scoalelor 17.050 galbeni, care s-au plătit în anul 1853, doamnei Marie 4900 lei, din care 155 nu s-au plătit rămânând datorie în anul 1854. Doamnei Costache Kreţulescu datorie în socoteala anului 1852 la care se adaugă dobânda pe 1853 în valoare de 660 galbeni, care nu s-au plătit şi ajung  datorie în 1854. Cheltuiala pe transport 61.416 galbeni din care s-au platit 15.053 restul ajungând datorii în 1854. Lecţiile Sofiei Ghica 16 galbeni, care s-au plătit. Astfel că familia avea destule datorii pe anul 1854, starea financiară a familiei nefiind una bună dacă nu au reuşit să plătească toate cheltuielile pe 1853. În anul 1857 aceiaşi familie Ghica primeşte o factură de la Casa de Moda „Victorine Jobin”. Doamna Ghica datora doamnei Victorine Jobin mai multe articole de îmbrăcăminte: o rochie (din anul 1851), un corset, o bonetă, etc. Deşi au destule datorii, la acestea adăugându-se şi cea către Casa de Moda, familia Ghica continuă  să facă cheltuieli; probabil că situaţia financiară încă le permitea acest lucru, neaflându-se în ruină.

 

Secolul al XIX – lea este secolul în care are loc procesul de disoluţie a vechii boierimi, familia Rosetti fiind una dintre victimele acestui proces. Familia istoricului Radu Rosetti cunoaşte în prima jumătate a secolului al XIX – lea o continuă evoluţie; această transformare este un proces prin care trec mai multe familii boiereşti. De la o familie cu avere, putere şi influenţă ajunge una fără proprietăţi, viitorul istoric fiind nevoit să-şi caute o altă sursă de venituri. Memorialistul Radu Rosetti este  martorul declinului clasei din care provenea. In „Amintirile” sale prezintă o vastă panoramă a societăţii boiereşti regretând transformările suferite de boierime.

 

Familia Rosetti era deţinătoarea unei averi imense alcătuită din numeroase moşii obţinute  din moşteniri sau cumpărate: Bohotinul, Căiuţi, Turiatca, Plopenii, Drăguşănii, Hudeştii – Mici, Leţanii, Poşoracaii, Horbova, Stodolna, Trăşineştii. În anul 1805 Bohotinul este reintregit de hatmanul Răducanu, de acum  averea sa continuă să crească având mai multe proprietăţi. Pe moşia Bohotin, hatmanul va clădi o curte nouă angajând un grădinar neamţ. Mai târziu soţia sa vede grădina  prea mică astfel că va pune bazele unei grădini engleze. Bohotinul cuprindea 6000 fălci de câmp şi 3000 fălci de pădure. Bunicul istoricului Radu Rosetti avea peste  500 de ţigani şi alte slugi în serviciile curţii ca: feciori, lăutari, bucătari, vizitii, plăcintari, grădinari, fete în casa, fierari, potcovari, lăcătuşi, lemnari, rotari, croitori pentru slugi, zidari, etc. După afirmaţia  lui Rosetti marele lux constă în masa bogată, slugi multe şi taraful de lăutari, toate acestea avându-le familia Rosetti la Bohotin. Masa era bogată în bucate franţuzeşti, greceşti, turceşti; la masă serveau cel puţin trei feciori, însă în casa lui Răducanu se aflau mai mereu musafiri astfel că era nevoie să servească  la masă un personal mai  numeros, dar de care nu ducea lipsă atunci hatmanul. Marea avere a hatmanului îi permitea să ducă o viaţă de lux. Cu toate acestea problemele financiare incep sa apara. Rosetti vorbeşte în „Scrierile” sale de un  paradox, părinţii săi îi repetau că nu vor putea să-i lase avere şi că va trebui să-şi agonisească singur traiul „Dar faţă de aceste vorbe atât de înţelepte, ochii mei întâlneau risipa din casa şi urechile mele auzeau socotelile ce le făcea tata despre veniturile nebune ce aveau să le deie codrii  şi cărbunii de pământ ai Căiuţului în ziua din ce în ce mai apropiată în care se va fi construit linia de drum de fier Adjud – Târgul Ocnei. Se hotărâse că am să devin inginer pentru a exploata acei cărbuni, dar mi se vorbea numai de cum voi avea să mă port în calitate de înalt dregător sau de om politic.”(  Radu Rosetti, Scrieri, ediţie de Mircea Anghelescu, Bucureşti, Editura Minerva, 1980, p.658).

 

Traiul nepotrivit cu epoca la care ne referim, risipa şi lipsa de ordine toate acestea vor duce la sărăcire; în anul 1868 familia se află la „marginea prăpastiei” spune Rosetti. Problemele continuau: datorii la bancherii din Iaşi în valoare de peste 15.000 galbeni; dobânzile nu erau plătite nici ele. Creditorii cereau achitarea datoriei. De averea lui Răducanu Rosetti nu s-ar mai fi ales nimic dacă nu-l ajuta fratele său Lascăr, acesta şi-a luat angajamentul să-l ajute să-i plătească toate datoriile şi a luat în arenda pe zece ani moşia Margineni.

 

 În anul 1872 încetează din viaţă Răducanu Rosetti lăsând în urmă o situaţie  financiară gravă, familia având numeroase datorii. Decesul tatălui său îl pune pe Radu în faţa unor probleme complicate astfel că se decide să se retragă la ţară încercând să redreseze situaţia economică. La vârsta de 20 ani credea ca va putea duce  viaţa cu care fusese obişnuit. Deşi sărăcise viaţa sa era a unui mare boier deplasându-se mereu în trăsură sau călare, viitorul scriitor cultiva unele rămăşiţe ale drepturilor sale senioriale. Acest fel de viaţă nu era destinat să contribuie la redresarea stării materiale a tânărului Rosetti astfel că în anul 1888, familia va fi nevoită să renunţe şi la moşia Căiuţi.Datoriile îl obligă să vândă cea mai mare parte a proprietăţilor sale şi să-şi caute o sursă de venituri astfel că intră în adminstraţie, împins de nevoia banilor, care să-i sporească veniturile destul de subţiri.Urmaşul familiei boiereşti, odată bogat se adapta cam greu situaţiei de funcţionar subordonat. Treptat îşi face un nume între istoricii vremii.

 

Fiul istoricului Radu Rosetti, generalul Radu R. Rosetti, nu mai are nimic in comun  cu fii de boieri de altadată; el ajunge în inalte funcţii militare datorită eforturilor proprii.Ideea centrală este ca familiile boiereşti, ca şi familia Rosetti cunosc o evoluţie de-a lungul secolului al XIX –lea. Multe dintre ele reuşesc să se menţină în vârful  piramidei sociale şi după ce privilegiile sunt abolite. Evoluţia familiei Rosetti reprezintă un bun exemplu pentru a observa transformările pe care le   suportă clasa nobiliară de-a lungul timpului.

Autor: Niculae Tudora