Prima pagină Articole Perioada contemporană
Kosovo Imprimare
Articole - Perioada contempoarană
 
de Gh. Zbuchea

Denumirea de Kosovo în zilele noastre corespunde unei anumite realitati politice, respectiv, o parte componenta a Iugoslaviei ce a aparut în toamna anului 1945 ca "regiune" si apoi "provincie" a Iugoslaviei. Are o întindere de 10 887 km patrati, cuprinzând câmpii, dealuri si munti. In aceasta zona exista cele doua câmpii, Kosovo si Metohia, ce au si dat o denumire oficiala  Kosovo Metohia  folosita de regula si astazi la Belgrad.

In vremurile trecute, pâna în 1945, aceasta zona nu a alcatuit niciodata o unitate statala independenta sau autonoma. Situata în inima Balcanilor, s-a aflat sub stapâniri din cele mai diverse. In Antichitate, a facut parte din statul macedonean si apoi din Imperiul roman, prelungit în Evul Mediu prin Imperiul bizantin. In jurul anului 1180, zona a fost ocupata de Stefan Nemania, conducator al nucleului statului sârb format spre Apus, în imediata apropiere. In secolele XII-XIV dinastii sârbi din familia Nemanilor au facut din aceasta zona centru al autoritatii lor. Multa vremea, Capitala a fost la Prizren. Alaturi la Pec a fost ridicat un complex bisericesc ce a fost centrul Patriarhiei sârbe autocefale, unde s-a aflat conducatorul spiritual al sârbilor între secolele XIII-XVIII.

La 15 iunie 1389 pe câmpia Kosovopolje (Câmpia Mierlei) din imediata apropiere a orasului Pristina, a avut loc o batalie între fortele otomane, conduse de sultanul Murad I, însotit de fiul sau preferat, Bayezid, si o coalitie a unor forte conduse de trei dinasti ce stapâneau fiecare portiuni mai mari sau mai mici din teritoriul kosovar, respectiv cnezii Lazar si Vuk Brancovici si regele Bosniei, Tvrtco. Intre fortele participante s-au aflat si contingente ale românilor (vlahilor) sud-dunareni. Multa vreme, istoriografia româna a crezut ca acei vlahi pomeniti în izvoare ar fi fost un corp de oaste trimis de Mircea cel Batrân. Fortele tuturor beligerantilor nu depaseau 30 000 de oameni, iar rezultatul bataliei a fost indecis. Faptul ca, în acea zi a bataliei, au murit atât sultanul Murad, cât si cneazul Lazar a facut ca, ulterior, începând cu secolul XVI, în bogatul epos pe care sârbii l-au creat si l-au transmis pe cale orala, dimensiunile bataliei sa capete proportii mitice si sa devina un simbol al eroismului si rezistentei, precum si un stimulent pentru lupta împotriva adversarului, considerat în egala masura opresor al neamului si al credintei. Aceasta viziune a fost integrata ideologiei nationale elaborate mai târziu si are reverberatii pâna în zilele noastre, Kosovo fiind considerat un simbol în egala masura al nationalitatii si al rezistentei sârbe.

Dupa batalia de la Kosovo, teritoriul a fost treptat integrat în sistemul otoman. Timp de mai multe veacuri, pâna la 1912, a existat vilayetul Kosovo.

In 1912, în vremea primului razboi balcanic, armata sârba a ocupat întreaga zona, care a devenit, apoi, prin Tratatul de pace de la Bucuresti din 1913, parte integranta a Regatului Serbiei.
Citeşte mai mult...
 
Apariţia şi evoluţia problemei kurde Imprimare
Articole - Perioada contempoarană

Iurie GOGU
masterand, Facultatea de Istorie si Filosofie USM

Kurzii sunt un popor din familia indo-europeană. Astăzi, populaţia kurdă numără între 35-40 mln. de oameni dintre care cea mai mare parte locuiesc pe teritoriul Turciei. Kurzii se mai pot găsi în Iran, Irak, Siria, Transcaucazia, Kirghizia, Kazahstan chiar şi în Europa, America sau Australia. În Turcia sunt cca. 20 mln. de kurzi ceea ce constituie 45,3 % din totalul  populaţiei kurde şi 21-25 % din totalul populaţiei Turciei. În Iran locuiesc   aproximativ 7-9 mln. de kurzi sau 14% din populaţia Iranului. În Irak există între 4-6 mln de kurzi.  În Siria 8% din numărul populaţiei sunt kurzi  constituind aproximativ 1,5 – 2 mln.  În fostele republici ale Uniunii Sovetice locuiesc 300 de mii de kurzi. În Liban tot în jur de 300 de mii.  Regiunia populată de kurzi se numeşte Kurdistan – adică arie de trai a poporului kurd cuprins între Munţii Anatoliei la Nord-Vest, râurile Tigru şi Eufrat  la Sud-Est şi pustiurile nemărginite din partea de Sud-Vest a  Iranului. Kurzii reprezintă cea mai mare naţiune din lume care nu a avut şi nici nu are un stat naţional. Ei vorbesc limba kurdă din familia indo-europeană  şi folosesc trei alfabete – cei din Turcia folosesc alfabetul latin, în Iran şi Irak se folosesc de alfabetul arabo-persan iar pe teritoriile fostului spaţiu sovetic – chirilic.  Teritoriul etnic nu are hotare bine fixate care cuprinde o suprafaţă de circa 500 – 530 mii km2. Din punct de vedere confesional marea majoritate a kurzilor sunt mulsumani suniţi (ei recunosc mai multe cărţi religioase decât musulmanii şiiţi). Musulmanii suniţi îşi trag descendenţa de la Ali. Suniţii sunt mai deschişi spre schimbări  şi îi uneşte credinţa într-un singur Allah. Kurzii au şi religii tradiţionale istorice precum religia alevită de la aleviţi. Printre kurzi, în special în Liban, există o comunitate a kurzilor creştini. Problema organizării kurzilor este destul de contradictorie ei sunt pomeniţi în izvoarele siriene, babiloniene, egiptene, urartu cu numele de „carduhi”. Xenofon, istoricul grec, spune că atunci când grecii sau întors în anul 401 din expediţia din Asia au trecut prin teritoriile carduhilor, fiind un popor feroce care apără cu mult sânge pământul natal. Se consideră că aceştea sunt strămoşii kurzilor de astăzi însă ulterior sa constatat că aceşti carduhi nu sunt de origine indo-europeană. Strămoşii lor trăiau mai la est de carduhi. Cea mai mare parte a istoricilor orientalişti – Diakonov, Amin Zaki, Minorski etc. – consideră că kurzii sunt un rezultat al sintezei dintre multe popoare antice care au locuit în Orient – huriţi, mezani, metani etc. Teoriile contemporane consideră că cei mai apropiaţi strămoşi ai kurzilor sunt totuşi mezii şi fac această concluzie că graiul este foarte apropiată de al  mezilor.  De mai mult de 4000 de ani kurzii locuiesc în Asia Inferioară.
 
Până în sec. XVI  istoria kurzilor este descrisă fragmentar. Ei nimeresc în sfera de influenţă a Imperiului Otoman şi Iran. Sultanul turc a purtat relaţii de vasalitate cu conducătorii (şeihii) kurzi. În secolul al  XIX-lea Mahmud al II-lea cucereşte definitiv Kurdistanul şi îl anexează în 1834 la Iperiul Otoman. Astfel începe mişcarea de eliberare antiotomană. Împotriva dominaţiei otomane sau răsculat sute de mii de kurzi care au fost conduşi de emirul Badirhan-bei, care chiar şi-a bătut şi o monedă proprie.  Acest emir nerecunoscând suveranitatea Turciei  a format  bazele statalităţii kurde.  Însă după un anumit timp Badirhan-bei este exilat în Siria la Damasc.
Citeşte mai mult...
 
Loja italiană “Propaganda Due” Imprimare
Articole - Perioada contempoarană

de  Racu Octavian


Organizaţiile secrete au fost cele care deseori au deterinat mersul istoriei. Marea Revoluţie franceză, ruinarea imperiilor în epoca modernă, provocarea crizelor economice nu au avut loc fără împlicarea structurilor oculte, care preferă mai mult să-şi spună „discrete” decât „secrete”. În acest material vom vorbi despre „Propaganda Due” (sau pe scurt „P-2”), loja masonică care timp de câteva zeci de ani a menţinut Italia în stare de frică şi teroare.

Iniţial doar o anticamera


Deseori masoneria nu se prezintă ca o asociaţie atât de caritabilă cum ar dori să pară, iar în spatele actelor de binefacere şi discursuri umaniste de multe ori se ascund afaceri ilegale, reglări de conturi, asasinate. Vom vorbi mai jos despre cazul lojei italiene „Propaganda Due” (sau P2), care declanşase un scandal de proporţii, în activitatea sa descoperindu-se implicarea directă a unor persoane politice de rang înalt, serviciilor secrete şi Mafiei, fapt care a determinat scoaterea în afara legii a acesteia în 1981. Organizaţia secretă „Raggruppamento Gelli Propaganda Due” (sau prescurtat „Propaganda Due”) a fost creată în 1877, în calitate de anticameră ai „Grande Oriente d’Italia” (aşa cum este, spre exemplu „Rotary Club” astăzi). În perioada celui de al doilea război mondial aceasta îşi schimbă denumirea în P2, când „loja mamă” a decis să acorde câte un număr lojilor sale. În 1960 organizaţia număra în jur de 14 membri. Dar de obicei în astfel de instituţii nu atât numărul contează, cât calitatea membrilor şi poziţia lor în societate. În 1966 Giordano Gamberini, Marele Maestru al Marelui Orient de Italia (cea mai puternică organizaţie masonică din Peninsulă), decide să strângă într-un Atelier unic elita politică şi economică, pentru a supraveghea hotărârile de înalt nivel şi a elimina fragmentarea vieţii sociale italiene. Anume organizaţie „Propaganda Due” urma să servească acestui scop. După ce în 1976 în fruntea lojei vine Licio Gelli, organizaţia începe să crească simţitor. Mai târziu, listele care vor fi găsite de poliţie în timpul percheziţiilor la vila lui Licio vor arăta că organizaţia ajunsese să aibă peste 1000 de membri.

Biografia lui Licio Gelli pare destul de interesantă. Şi-a început cariera prin colaborarea cu regimul fascist a lui Mussolini în „Cămeşile Negre” , iar la mijlocul celui de al doilea război mondial devine un fervent susţinător al aliaţilor britanici şi americani, având relaţii de colaborare cu serviciile secrete ale acestora. Totuşi, nu ignoră nici sovieticii. În perioada în care a fost refugiat în Argentina, acesta colaborează cu agenţii KGB, care îi promit muşamalizarea trecutului său fascist oferindu-i posibilitatea de a se întoarce acasă.

E greu de crezut că un astfel de Ostap Bender al Italiei ar putea ignora oportunităţile pe care le oferă apartenenţa la o lojă masonică, cu atât mai mult, atunci când se află în postura de lider al unei organizaţii cum este „Propaganda Due”. În 1976 P2 se distanţează de „Grande Oriente d’Italia” şi continuă să-şi consolideze influenţa în societate.

Citeşte mai mult...
 


© Copyright 2009  vistieria.ro - Toate drepturile rezervate. Web design - ArtGround.roSitemap