Părintele Stăniloae şi istoria românilor Imprimare
Articole - Ev Mediu

Parintele Dumitru StaniloaeNe referim aici la studiul publicat în condiţii vitrege în anul 1976, (Stăniloae, pr. prof. Dumitru - «Besii» în mânăstirile din Orient, «BOR», XCIV(1976), p. 587-589) studiu ce tratează o problemă deosebit de importantă, cea a formării poporului român. Perspectiva studiului este complexă, iar analiza este îngreunată de necesităţile de laconism impuse de epoca apariţiei textului. Observăm totuşi mai multe elemente interesante, care merită o observaţie mai atentă, chiar şi numai pentru ineditul lor, ca şi pentru semnificaţia deosebită pe care o pot avea pentru istoria noastră dacă vor rezista cercetării istorice extinse.

În primul rând, este de remarcat o observaţie pertinentă a Pr. Prof. Dumitru Stăniloae referitoare la prezenţa străromânilor în izvoarele vechi sub numele de “bessi”. Într-adevăr, neamul tracic al bessilor avea o mare întindere, “din nordul Carpaţilor până la sud de Pind, aproape de Teba şi Atena, ba chiar şi dincolo de Bosfor, în Bitinia Asiei Mici”, ceea ce deschide posibilitatea confuziei semantice, la nivelul cronicarilor antici, între acest trib tracic şi neamul românesc ce se năştea.
 
Trecând peste numeroasele menţionări ale “bessilor” în izvoarele antice prezentate în studiul amintit, ne putem pune, desigur, o întrebare pertinentă: există motive pentru a bănui că termenul de “bessi” din cronicile vremii acoperă altă realitate decât cea tracică?
 
Tomaschek consideră creştinarea besilor ca datând din sec. V. Acest lucru ar fi determinat însă adoptarea, conform epocii, fie a limbii latine fie a celei greceşti ca limbă de cult. Dar în Antonini Placentini itinerarium, cap.37 1; P.L. LXXVII, 911-912, se menţionează folosirea la Muntele Sinai a limbilor latină, greacă, siriană, egipteană şi besă! Deci creştinarea bessilor – fie ei traci sau protoromâni – a fost anterioară sec. IV, secol din care latina şi greaca au început lupta pentru supremaţie în cultul oficial din Imperiul Roman. Acest lucru dovedeşte categoric faptul că besa era altă limbă decât latina sau greaca. Dar nu era oare limba tracă? Pr. Prof. Dumitru Stăniloae nu stăruie asupra problemei în cadrul studiului, din lipsă de spaţiu probabil. Putem însă a remarca noi, în sprijinul acestei teorii, că nu se cunoaşte nici o folosire a limbii trace în cultul creştin. Nu există nici un termen creştin de origine tracică, nu există nici un manuscris creştin tracic sau care să folosească – ori amintească măcar – termeni tracici. Altfel spus, limba tracică este practic inexistentă în domeniul literaturii creştine, indiferent de orientarea acesteia. Dar o limbă cunoscută în Egiptul şi Palestina epocii de aur a creştinismului, cu mânăstiri proprii la Locurile Sfinte şi Constantinopol, nu putea să nu lase astfel de urme. Singura explicaţie pentru această tăcere este apropierea dintre “besă” şi latină, eventuala confuzie dintre “besă” şi latina vulgară, din care besa se trage, dacă într-adevăr termenul “limba besă” acoperă de fapt realitatea idiomului protoromân. Un alt argument este legat de al doilea aspect deosebit de interesant propus de studiul Pr. Prof. Dumitru Stăniloae.
     Cităm:
     “Al doilea fapt care confirmă şi explică prezenţa frecventă a besilor în mânăstirile din Orient, cu o limbă proprie, este existenţa unui creştinism vechi la ei, păstrat într-o latină deosebită de cea care s-a extins de la Roma, începând de pe la anul 200, în tot Occidentul, prin abatere de la tradiţia Bisericii de la început, care n-a oprimat limbile naţionale populare în Biserică. […] Creştinismul lor e din vremea propovăduirii lui [ a creştinismului] în Asia Mică (Bitinia) şi în Filippi, primul oraş din Europa în care a propovăduit Apostolul Pavel şi care era un oraş de origine besă, într-o regiune compact besă (Tomaschek, op. cit.)”
Citeşte mai mult...
 
<< Început < Anterior 1 2 Următor > Sfârşit >>

Pagina 2 din 2

© Copyright 2009  vistieria.ro - Toate drepturile rezervate. Web design - ArtGround.roSitemap